ANUNȚ
privind consultarea publică a proiectului de Decizie cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale
Primăria Stolniceni informează publicul interesat despre organizarea consultării publice a proiectului de Decizie privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale Stolniceni și Logănești.
Proiectul de decizie are ca obiect aprobarea amalgamării voluntare a următoarelor unități administrativ-teritoriale:
- satul Stolniceni
- satul Logănești
Elaborarea și adoptarea proiectului de decizie are ca scop aprobarea amalgamării voluntare a unităților administrativ-teritoriale participante, ca rezultat al parcurgerii etapei juridico-procedurale de analiză, consultare și fundamentare, această decizie reprezentând actul deliberativ prin care autoritățile administrației publice locale își exprimă acordul formal asupra comasării unităților vizate.
Totodată, prin efectul său juridic, decizia constituie temeiul pentru consolidarea dosarului de amalgamare voluntară și transmiterea acestuia către Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, în vederea inițierii procedurilor de elaborare și promovare a proiectului de lege privind constituirea unității administrativ-teritoriale amalgamate, în conformitate cu prevederile Legea nr. 225/2023 privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale și ale HG nr. 925/2023 privind aprobarea metodologiei de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale.
Proiectul de decizie și materialele aferente (nota informativă, analiza conform pct. 12 din Metodologie, viziunea UAT-urilor amalgamate, alte documente relevante) pot fi consultate:
- la sediul Primăriei Stolniceni.
- pe pagina web oficială: primariastolniceni.md
- pe platforma: particip.gov.md
Modalitatea de participare
Cetățenii, reprezentanții societății civile, mediului de afaceri și alte părți interesate sunt invitați să prezinte recomandări și opinii asupra proiectului de decizie.
Recomandările pot fi expediate până la data de 22.07.2026 prin:
- e-mail: primaria.stolniceni-hincesti@apl.gov.md
- poștă sau depunere la sediul primăriei
Persoană responsabilă
Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa:
Nume, prenume: Rodica Daraban
Funcția: secretar consiliul local
Tel.: 026955238
Email: primaria.stolniceni-hincesti@apl.gov.md

