Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

„Rețele de apă și canalizare, stația de epurare a apelor reziduale în s. Stolniceni, raionul Hîncești – etapa III de implementare”

Stimați locuitori ai satului Stolniceni,
✅️Dorim să vă informăm că lucrările din cadrul proiectului „Rețele de apă și canalizare, stația de epurare a apelor reziduale în s. Stolniceni, raionul Hîncești – etapa III de implementare”, selectat spre finanțare în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția a II-a, sunt în plină desfășurare și continuă într-un ritm intens.
✅️Au fost aduse țevile necesare pentru rețele, iar în prezent se muncește la construcția stației de epurare, pentru ca această investiție importantă să devină realitate. Proiectul reprezintă un pas semnificativ pentru dezvoltarea localității noastre și pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor.
🚩Este un moment important pentru satul nostru și ne dorim ca lucrările să decurgă în cele mai bune condiții și să fie finalizate cu succes.
Vă mulțumim pentru răbdare, înțelegere și susținere!704992335_122258601704141885_5468631070272457989_n 704133465_122258601662141885_1660361229650733134_n 703468083_122258601608141885_7219879837488510932_n

Articole Recente